25.07.2011

Copiii geniali ai României. Elevul de 9 ani care studiază cărţi de facultate

La 5 ani, Andrei Morar din Făgăraş învăţa cum a început viaţa pe Terra şi decisese că se va face “sersetător”. Acum doarme cu Enciclopedia sub cap

andrei morar“Culcă-te, e miezul nopţii!” “Mai am două pagini, lasă-mă să termin”, îi răspundea mamei puştiul Andrei Morar. Atunci mama îi stingea becul, dar copilul mai fura câteva pagini, la lumina televizorului. Avea 7 ani şi nu putea să doarmă până nu afla cu ce se hrănea Nodocephalosaurus în Cretacic.
Enciclopedia aceea era aproape cât el. Când se ghemuia la citit, aproa­pe că nu-l mai vedeai deloc din spa­te­le ei. Îi intrase în cap că se va face “sersetător” în biologie şi va da lumea peste cap cu descoperirile sale.

Acum are 9 ani, este elev în Fă­gă­raş şi materia de la şcoală îl plictiseşte de moarte. Aşa că a ras toată biblioteca părinţilor şi de curând s-a pus să citească manuale pentru admiterea la facultate. Cu Enciclopedia doarme sub pernă, să fie primul lucru pe care îl atinge dimineaţa, când face ochi. 
Scoate un volum greu din biblio­te­ca de acasă şi-l deschide. Este Enciclopedia ilustrată a dinozaurilor, a memorat pagini întregi. Ştie ani, ere, perioade...   

Ba a intrat şi-n istorie, deşi pe asta încă n-o studiază la şcoală. “Vreau să ştiu care au fost străbunii stră­bu­nilor mei... şi cine a existat aici la început de tot, înainte de traci, chiar. Este timpul să-mi formez şi eu un pic de cultură generală. Într-o discuţie să ştiu ce să vorbesc când sunt întrebat”, spune.
“Într-o zi a venit de la şcoală plân­gând. Am făcut o catastrofă la matematică, tot plângea... Dar ce catas­trofă ai făcut, mamă?, am întrebat. Am luat 9,66 la testare, mi-a răspuns cu sughiţuri”, povesteşte mama.

Ne aflăm în dormitorul lui Andrei. El e ocupat cu Teleenciclopedia – o urmăreşte cu ochelarii pe nas şi cu gura întredeschisă, parcă fără să ră­su­fle. Stă ca statuia pe marginea patu­lui şi nu rosteşte nici un cuvânt, zici că e-n transă. “Rar a pierdut câte o edi­ţie. Dacă suntem undeva, fără tele­vi­­zor şi el ştie că la ora aia se di­fu­zează emisiunea, cere să mergem re­pe­de undeva s-o vedem”, zic pă­rin­ţii.             

Se termină Teleenciclopedia, lui Andrei îi vin idei: “Mami, aş avea nevoie să-mi cumperi o bibliotecă, fiindcă, uite, nu mai am unde să-mi pun cărţile. Şi mi-a mai venit o idee: o masă, mami! Ştii masa aia veche care se mai poate prelungi? Ei bine, poţi să pui biblioteca pe masa aia şi rezolvi problema”. 
Însă mai are o bibliotecă, chiar la capul patului. Şi încă o masă plină de manuale, enciclopedii de istorie şi dinozauri. “Era în excursie cu clasa şi ne-a sunat învăţătoarea să ne întrebe dacă îi dăm voie să-şi cumpere un dinozaur la 35 de lei.
S-a mirat: e mic, nu chiţăie şi nu se mişcă, dar lui îi place, ne-a zis.”

Andrei ştie precis ce nu-i place, are o listă întreagă: “Filmele proaste şi needucative (eu mă uit numai dacă sunt cu acordul părinţilor), boxul, defrişarea pădurilor, clădirile construite ilegal, distrugerea monumentelor, a habitatelor naturale şi leneşii”.

Ce se întâmplă în creierul unui supradotat la vârsta de 3 ani

Nici un metru jumate nu măsoară Andrei, dar la şcoală, în pauze, nu stă cu copiii de vârsta sa. Prea sunt banali. Ori se plimbă pe la cei de a VIII-a, ori trage la profesori, când prinde vreunul pe hol. Când era la gră­diniţă stătea numai în cancelaria di­rectoarei, să discute despre dino­za­uri şi plante. Şi asta nu e tot. “Într-o zi, când l-am luat de la şcoală, am des­coperit că are ghiozdanul foarte greu. Când l-am deschis, ce să vezi înă­untru? Era plin de pietre! Le adu­nase din curtea şcolii, să le stu­die­ze mai bine acasă”, ne povesteşte mama.

L-am cunoscut pe Andrei în tabăra de copii supradotaţi, “Academia Inteligenţelor Multiple”, organizată de IRSCA Gifted Education şi Şcoala Generală 1 din Făgăraş. Experţii l-au luat la întrebări, l-au evaluat şi au decis: o avea el 9 ani biologici, dar vârsta sa mentală e cam pe la 14, 15 ani. În fişa sa de eva­luare scrie că are “inteligenţă superioară, mai ales de tip logico-matematic”, “abilitatea de a învăţa lucruri complexe şi de a rezolva probleme dificile la un nivel subconştient” şi “viteză ideatică remarcabilă”. I se recomandă să accelereze studiile şi să facă doi ani într-unul.

Cum a progresat atât de repede ni­meni nu-şi explică. Mama, pati­ser-cofetar, zice că e posibil să-l fi moş­te­nit pe tata, care la 5 ani îi citea poştaşului ziarul. Oricum, cert e că la 3 ani cu Andrei s-a întâmplat ceva ciudat. Până la vârsta aia n-a scos un cuvânt.

“La 5 ani eu îl trimiteam la joacă, el îmi cerea cărţi”

Pe urmă, într-o zi, a deschis gura şi dintr-o dată a început să turuie de nu-l mai oprea nimeni. “Când a în­ce­put el să vorbească, la 3 ani, n-am mai putut noi să vorbim din cauza sa. Până atunci îi citisem cărţi despre animale şi vedeam acum că memorase absolut tot. Reproducea exact ca în carte”, ne povestesc părinţii.

Apoi, pe la 5, 6 ani, a început să ceară cărţi ilustrate despre moluşte, artropode, arahnide şi atlase despre începuturile vieţii pe pământ. “La 5 ani am zis că are ceva la cap. Eu îl tri­miteam la joacă, el îmi cerea cărţi. Aşa că l-am dus la un psiholog. I-a prescris nişte picături, m-am speriat şi am fugit”, spune mama. Când îl în­tre­bau ai lui dacă n-ar vrea să înveţe al­fabetul, zicea că nu, are el destul timp la şcoală. În clasa I, aşadar, a învăţat să scrie şi să ci­teas­că cursiv, la nivel de clasa a IV-a. Ceilalţi co­legi de abia silabiseau. În pauze, Andrei fugea la colegii mai mari şi învăţa continentele de pe hartă.

“Tot 7 ani avea când i-a făcut morală pe stradă unui bărbat care a aruncat o hârtie pe jos. L-a luat de mânecă şi i-a spus: hei, nenea, du-te şi ia hârtia aia de jos! Mi-a picat faţa, mi-am zis că ne ia ăla la bătaie... Dar nu! Omul a spus: mă ierţi, ai dreptate, băieţel. Şi şi-a cules hârtia de jos şi a dus-o la coş”, mai spun părinţii.
Ce-şi doreşte Andrei cel mai mult: să aibă şi animalele un înger păzitor.
L-am întrebat pe Andrei care e locul său preferat din Făgăraş. “Mai multe, digul, fostul combinat şi o veche biserică evreiască. Însă ce păcat că are lacăt, e nerestaurată şi nu are nici măcar o plăcuţă în română, să te informezi.”

N-ar pleca niciodată din România, poate numai să studieze şi să revină repede (“Cel mai frumos este să locuieşti în ţara de origine”).  
Ce-şi doreşte cel mai mult pe lumea asta? Ar fi vreo trei puncte pe lista sa: “Să fiu alături de părinţii mei până în ultimul moment. Să-mi întreţin familia şi să ajung în vârf”. Apoi, îşi mai doreşte să aibă şi anima­le­le câte un înger păzitor, iar mama sa să reuşească să-şi împlinească vi­sul. L-am văzut explicându-i asta mamei sale. Ea îl privea mirată, de unde ştie copilul de visul său secret; el o privea fix în ochi, şoptindu-i rugător: “Mami, eu ştiu că tu ai fi vrut să fii asistentă. Eu nu te oblig să fii... dar îndeplineşte-ţi visul, mami, ai timp. Că şi oamenii mari ar trebui să creadă în visul lor... dar să ştii că eu nu te forţez”.(sursa:jurnalul)

20.10.2009

O româncă a uluit Germania la un concurs de talente

petruta cecilia kupperRomânca Petruţa Cecilia Kupper (28 de ani), interpretă la nai, a impresionat până la lacrimi publicul şi juriul la preselecţia pentru emisiunea tv “Supertalent 2009”, din Germania.

Petruţa a cântat la nai piesa Lost Sheperd, interpretată şi de Gheorghe Zamfir şi care a fost coloana sonoră a filmului “Kill Bill”.

Tânăra a fost selectată să participe la show, unde s-a pus la bătaie un premiu de 100.000 de euro. Naista s-a înscris la concurs pentru a-şi ajuta sora din România, bolnavă de schizofrenie.

 

(sursa:libertatea)

 

01.10.2009

O MICA MARE VEDETA

Catinca Untaru: "Îmi place sa fiu mica"

A jucat în "The Fall (2006), un lungmetraj regizat de indianul Tarsem Singh, film care s-a bucurat de critici bune si de câteva premii (la Berlin International Film Festival / Generation 14plus; Sitges - Catalonian International Film Festival).

catinca untaruEste primul copil român ajuns actor la Hollywood, are 12 ani, este eleva în clasa a VII-a la Scoala nr. 45 "Titu Maiorescu" din Capitala, vrea sa devina scriitoare si actrita, are aproape 2.000 de fani pe Facebook si zeci de pistrui care-i inunda fata simpatica. Catinca Untaru!

- Jurnalul National: De regula, cei mici sunt întrebati... ce vrei sa te faci când vei fi mare? Tu esti maricica acum, asadar, întrebarea se schimba putin. Te gândesti sa urmezi o cariera în cinematografie?
- Catinca Untaru: Da, vreau sa fiu actrita si scriitoare. Amândoua de-o data sau una din doua. Iar daca ar fi sa aleg una dintre ele, as vrea sa fiu actrita si as scrie pe lânga.

- Pai actrita esti deja...
- Da, într-un film.

- Unul, dar bun. Ai început bine.
- Da, am început bine. Acum cinci ani.

- Când aveai trei ani, le-ai marturisit bunicilor ca vrei sa fii actrita, sa fii pe scena si sa fii aplaudata...
- Nu mai tin minte ce gândeam exact la vârsta aceea, dar îmi imaginam ca si actorii care joaca în filme primesc flori pe scena. Acum îmi doresc sa aprecieze lumea ce fac, sa nu fac ceva banal, sa fiu eu, nu neaparat în centrul atentiei, dar sa fiu acolo. Nu cel care se uita, ci acela la care se uita cineva.

- Ai lansat o propunere prietenilor tai de pe Facebook. Astepti niste povesti de la ei... Despre ce este vorba, mai exact?
- Voiam, la un moment dat, sa combin tot felul de întâmplari (mai ciudate), pe care sa le strâng într-o carte. O carte cu povesti ciudate din toata lumea. Din pacate, nu mi-au raspus decât doua persoane pâna acum si nu prea pot face o carte cu doua povesti.

- Mai adaugam una... povestea ta...
- Da, dar ar trebui sa fie una paranormala. Cu extraterestri sau oameni invizibili.

- Cum ai reactiona daca ai întâlni un extraterestru?
- Asta ma tot gândeam eu, ce Dumnezeu as face daca ar începe jucariile mele sa vorbeasca. De mica ma tot întreb asta. Îi spuneam mamei, "mami, ce as vrea sa poata vorbi Happy sau jucariile mele - Happy este câinele meu". Daca mi-ar vorbi acum, cred ca as urla din toti rarunchii (râde).

- Te mai joci cu jucariile?
- Sincer? Da! De fapt, nu neaparat ca ma joc cu ele, dar am camera plina de tot felul de plusuri care sunt preferatele mele.

- Ai trecut de stadiul Barbie?
- Da, am trecut. Am strâns o valiza întreaga cu papusile Barbie si am trimis-o la biserica.

- Ce faci în timpul liber?
- Sincer, mie-mi place sa citesc. Daca ma uit la televizor, ma uit la DVD-uri cu filme pentru copii, si ma mai uit la tv, în gol ce-i drept, când se uita si bunica mea. Sa am si eu cu cine sa stau...

- Ce-ti place sa citesti?
- Depinde. Tocmai am terminat "Liceenii" si m-am apucat de "Liceenii rock'n'roll". Am vazut si filmul "Liceenii", care mi s-a parut dragut, dar prefer cartea totusi.  Prefer sa-mi imaginez eu personajele dupa descrierile din carte, dupa care sa vad filmul. În general, citesc tot felul de carti pe care nu le citeste toata lumea, adica tot ce nu-ti poti imagina. Nu citesc, sa zicem, "Oliver Twist", desi sunt sigura ca este frumoasa, sau "Marile Sperante", prefer carti cu subiect mai anormal. Acum, spre exemplu, scriu o carte care este un fel de SF. Si o scriu în engleza.

- Bag de seama ca te atrage paranormalul...
- Da, îmi plac subiectele astea. La fel vreau sa fie si cartea mea, sa fie ceva interesant, sa te tina în suspans, sa vrei sa citesti si la unu noaptea, chiar daca nu ai voie sa stai treaz la ora aia. Sa adormi ca sa te trezesti si sa citesti.

- Cum se numeste?
- "Trimite-ma pe luna în zece zile". Este vorba despre zece copii, care provin din mai multe tari ale lumii, si care într-o seara primesc un e-mail de la o Fundatie Internationala de Aparare si Protectie a Lumii, prin care li se cere sa faca ceva - dar înca nu m-am gândit ce - acel ceva trebuie pazit, dupa care trimis urgent pe luna. Fix în ziua în care trebuie sa-l trimita, afla ca a fost furat, dar nu de o fiinta umana. Sa vedem ce-o fi.

- Cum de te preocupa pe tine, un copil de 12 ani, lucruri de genul acesta?
- Nu stiu. Stiu doar ca-mi plac. Probabil si de prin carti. Prima carte mai serioasa pe care am citit-o era despre alchimie, paranormal, obiecte vorbitoare si tot asa. Treceam în clasa a II-a. 

- Ce-ai facut vara asta?
- Vara asta am stat acasa, vara asta am stat cu câinele meu, vara asta m-am simtit bine. Am facut ce-as fi facut daca as fi avut un week-end liber.

- De regula esti ocupata?
- Nu neaparat, dar cu atâta scoala, atâtea chestii.

- Vino cu o propunere pentru profesorii tai. Ce le-ai sugera referitor la programa voastra scolara?
- Le-as spune sa stea acasa (râde). Nu stiu ce le-as propune. Cred ca... sa se mai duca acasa, la jumatatea orei, ori sa-si mai lase telefonul deschis.

- Ti se pare prea greu ce faci la scoala?
- Este foarte multa materie si toti îti stau pe cap, dar nimanui nu-i pasa de ce face celalalt. Adica, daca am - sa zicem - 30 de teme, fiecaruia îi pasa de a lui, însa eu ce sa fac? Mda...
Sa ne mai lase si pe noi sa respiram, sa ne lase sa traim. Dar sa nu mai vorbim de scoala.

- Atât de tare te streseaza scoala?
- Probabil ca da... De fapt, îmi place... dar...

- Cu colegii cum te întelegi?
- Cu cei de la scoala? Sunt ok. Am colegi foarte de treaba. Majoritatea ies pe afara, însa eu n-am voie singura în parc. Decât daca vin mama sau bunica.

- Mi se pare normal. Ai doar 12 ani...
- Da, dar ceilalti ies, nu este corect. Sa stea bunica dupa mine... nu. Mai bine as trai si eu normal (dar asta sa nu intre în interviu).

- Sa revenim la subiectul legat de actorie... Tu stii ce-nseamna sa lucrezi în lumea asta? Stii ce te-ar astepta? Poate parea frumos, dar...
- Da, pare frumos si, sincer, nu stiu ce implica exact, dar deja ma cunoaste foarte multa lume. Daca as fi scriitoare, as merge prin lume, as da autografe si pe carti. Pâna acum n-am dat decât 12 autografe. Nu-s multe. De fapt, viata asta de artist nu este neaparat stralucitoare, însa e important ca oamenii apreciaza ce ai facut si le place sa faci ceva anume.

- Nu te-ar speria o viata de artist?
- M-ar speria doar paparazzi. Dar, oricum, la ce folosesc lanternele cu soc!?

- Porti cu tine asa ceva?
- Nu . Era doar o idee.

- Pastrezi legatura cu cineva din film?
- Doar cu regizorul. L-am mai sunat de ziua lui. El nu stie niciodata când e ziua mea si ma întreaba asta de fiecare data când îl sun.

- Ce actori îti plac de la noi?
- Întrebare grea.

- De ce!?
- Pentru ca nu am prea vazut filme românesti. Îmi place Emilia Popescu, desi am vazut-o la teatru cel mai des. Am cunoscut-o si este foarte draguta.

- În ce filme ai vrea sa mai joci?
- Nu pot sa spun ca as vrea un anumit rol, dar as vrea sa mai primesc propuneri.

- Vrei sa cresti mai repede ori sa mai ramâi copil?
- Vreau sa ramân asa cum sunt. Cel putin 5 ani de-acum înainte as vrea sa am tot 12-13 ani. Pentru ca îmi place. E frumos. Ma relaxeaza atât de mult sa citesc, sa scriu, sa stau cu câinele, sa merg la scoala chiar. Îmi place sa fiu mica. Bine, daca as putea sa ma întorc în timp, m-as întoarce când am avut 9 ani si m-as mai întoarce la "The Fall". A fost o experienta care m-a schimbat într-un fel sau altul, chiar daca, de fapt, nu stiu cum. În bine, banuiesc. A fost ceva foarte important, interesant. Cine stie când o sa mai am sansa sa fac alt film. Mai ales un film în care daca faci o greseala, îti este acceptata si chiar inclusa în scenariu. Mi-a placut absolut tot legat de "The Fall".

- Ti-ar placea sa traiesti în alta tara?
- Nu. Îmi place aici.

- Oamenii din jur îti plac?
- Familia mea si câtiva dintre oameni. În afara de cei care ma fac taranca. Si cine o sa auda asta ori cine o sa citeasca, o sa stie la cine ma refer. Mai mult nu zic.

- Cum ripostezi la aceste jigniri gratuite?
- Zic "merci la fel". Ignor.


- Ce-ai vrea sa schimbi la oamenii care te deranjeaza?
- Sincer, n-as vrea sa schimb nimic la nimeni, daca omului îi place sa fie într-un fel sau altul, sa fie.

Regizorul filmului "The Fall", indianul Tarsem Singh, spunea: "Am asteptat 10 ani sa gasesc o persoana potrivita pentru aceasta pelicula. Cautam un copil fara prea multa experienta actoriceasca, dar care sa vorbeasca foarte bine engleza. Catinca a fost descoperita la un casting în România". Associated Press scria despre mica noastra vedeta care, de curând, a fost si presedinta juriului Festivalului International de Film pentru Copii - KINOdiseea (desfasurat la Bucuresti): "Prea draguta pentru a putea fi descrisa în cuvinte". 

Tarsem Singh si-a început cariera regizorala cu videoclipuri pentru artisti si grupuri precum En Vogue, Deep Forest si R.E.M. Este un important regizor de reclame, lucrând pentru Radical Media. "Legende pentru viata" este al doilea lungmetraj al sau. (sursa:Jurnalul National)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]